Echipamente de protecție, dezinfectanți și ventilatoare pulmonare au ajuns, în ultima săptămână, în mai multe spitale din țară, inclusiv în regiunea transnistreană. Donațiile au fost făcute de Germania și Marea Britanie. Totodată, 20 de ventilatoare procurate în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova” au fost distribuite spitalelor.
Germania a donat opt aparate de ventilare pulmonară destinate pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19. Echipamentele au fost oferite Institutului de Medicină Urgentă, Spitalului Republican „Timofei Mosneaga”, Centrului COVID din Chișinău și spitalului raional din Ceadâr-Lunga.
„Ventilatoarele pulmonare sunt vitale pentru tratarea pacienților cu forme grave ale bolii, care în ultima perioadă sunt în creștere. Mulțumim personalului medical implicat în tratarea acestora, pentru profesionalism și munca titanică depusă”, a declarat Secretarul de Stat al MSMPS, Alexandru Holostenco.
„Donarea de echipamente pentru sistemul medical sunt o manifestare a solidarității Germaniei față de Republica Moldova. Suntem bucuroși că avem posibilitatea să ajutăm personalul medical, dar și pe toți cei care, fiind în prima linie, se dedică și riscă cu propriile vieți”, a menționat Ambasadorul Republicii Federale a Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger.
Cu ajutorul Marii Britanii, 26.875 de halate de protecție urmează a fi distribuite lucrătorilor medicali din prima linie din cadrul instituțiilor medicale de pe malul stâng al râului Nistru.
Totodată, peste 1160 de pachete cu alimente neperisabile, produse igienice și 1500 de pachete cu măști și dezinfectanți vor ajunge la circa 1200 de femei, bărbați și copii vulnerabili de pe malul stâng al râului Nistru.
Printre beneficiari sunt supraviețuitoare ale violenței domestice și copiii lor, mame singure, persoane cu dizabilități, persoane de etnie romă, vârstnici, persoane cu afecțiuni cronice sau cu sistemul imunitar slăbit, precum și persoane care trăiesc cu HIV.
Suportul oferit face parte dintr-un program de asistență mai vast, susținut de Marea Britanie, drept răspuns de urgență la criza COVID-19 de pe ambele maluri ale râului Nistru, cu o valoare totală de 160.000 lire sterline. Asistența este oferită prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și partenerii Organizația Mondială a Sănătății și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.
Cele 20 de ventilatoare procurate în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova” au fost distribuite instituțiilor medicale pentru a face față numărului de pacienți internați cu COVID-19, în stare gravă și care necesită respirație asistată.
Dispozitivele medicale au fost distribuite Institutului de Medicină Urgentă, Spitalului Clinic din Bălți, SCM „Sf. Arhanghel Mihail”, SCM nr. 1, SCM „Sf. Treime”, Centrului COVID-19 și Spitalului Raional Cahul, instituții care au secții de terapie intensivă. Urmează a fi livrate în curând alte 250 de ventilatoare, procurate din același proiect, pentru consolidarea secțiilor de terapie intensivă din toată țara.