Vacanța de toamnă a elevilor va fi prelungită

Pentru a preveni răspândirea infecției COVID-19, Ministerul Educației și Cercetării a decis prelungirea vacanței de toamnă a elevilor. Atât în instituțiile de învățământ primar, gimnazial, cât şi liceal. Conform Ordinului semnat de către ministrul Anatolie Topală, vacanța va dura 9 zile, în perioada 23-31 octombrie, transmite IPN.

Ministerul atenționează conducătorii instituțiilor de învățământ general publice şi private să stabilească, în perioada vacanței de toamnă, un regim flexibil sau special de muncă, cu implicarea la serviciu doar a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituțiilor. Ceilalți angajați își vor desfășura activitățile la distanță.

În perioada vacanţei de toamnă, în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial, liceal şi extraşcolar publice și private nu se vor desfăşura activităţi cu prezenţa fizică a elevilor şi a cadrelor didactice, precizează un comunicat de presă emis de minister.

Ministerul recomandă cadrelor didactice să reamintească elevilor măsurile de siguranță rutieră și de protecție a vieții pe care să le respecte în timpul vacanței.

 

 

Ultimele Știri